Revelatia voluntariatului
Lazar Robert - Voluntarii ar trebui sa caute un ONG in a carui activitate se regasesc si simt ca pot schimba ceva prin ceea ce fac acolo.
In 2008 cand am venit eu la Teen Press habar nu aveam ce inseamna voluntariatul. Pe atunci Teen Press, desi exista de mult timp inca era la stadiul de proiect comun al unui grup de tineri si Fundatia pentru Tineret a Municipiului Bucuresti. Fiind vorba de jurnalism, procesul de recrutare a fost simplu la acea vreme. Am trimis articole de proba si asta a fost, am intrat in redactie in calitate de colaborator. Am devenit voluntar fara a se specifica ca eu sunt voluntar sau fara a avea aceasta constiinta a voluntariatului. Cu toate acestea toti cei ce erau acolo faceau totul fara a primi nimic in schimb, in afara de o revista gratuita dar foarte apropiata de suflet. Asadar am continuat sa scriu, sa ma implic. Am primit critici, am primit exemple si am inceput sa ma implic din ce in ce mai mult. Imi placea pentru ca ceea ce faceam eu avea un rezultat, imi apareau articolele in revista si primeam opinii despre ele. Ma duceam cu revista la colegi si la profesori si ma laudam.
Apoi, am devenit redactor si la scurt timp mi s-a dat sansa sa ocup o functie administrativa (atasat Imagine – aveam rolul de a reprezinta Redactia Centrala “Teen Press” in relatiile externe. Am simtit ca am avansat, ca atunci cand esti avasat la un job, doar ca aici nu primeam niciun ban, ba chiar primeam responsabilitati in plus. Si totusi mi-a placut. De ce? Am ajuns sa merg prin diferite licee din Bucuresti, sa vorbesc cu alti liceeni, cu profesori si cu directori. Am cunoscut multi oameni noi si am simtit ca m-am dezvoltat. Mi s-a dat sansa sa invat, iar experienta a fost unica. Sa nu va imaginati ca toti directorii din licee sunt draguti si te primesc cu cea mai placuta atitudine sau ca toti cei din licee se comporta frumos cu tine atunci cand le duci o revista gratuita scrisa chiar de colegii tai.
In toamna lui 2009 am fost propus secretar imagine al Redactiei Centrale “Teen Press”. Ce insemna pentru mine asta? Wow! Da, brusc am primit multe responsabilitati, dar nu erau ca o povara, ci ca o posibilitate de a face mai mult si de a oferi mai mult. Astfel a trebuit sa coordonez o ehcipa de atasati imagine (fosta mea functie), sa creez si sa pastrez legaturi cu diferite institutii, sa promovez Redactia si cam tot ce tine de PR, Marketing si Branding (da stiu, e o functie hibrid). Si totusi nici in acest moment nu constientizam ca voluntariat ceea ce faceam. Era vorba de ceva mai mult la mijloc, era vorba de un loc in care simti ca ceea ce faci tu chiar e apreciat si conteaza atat pentru tine, cat si pentru altii.
In vara lui 2010, s-a infiintat ONGT-ul, Redactia Centrala “Teen Press” fiind recunoscuta legal de stat si avand personalitate juridica. M-am numarat printre cei 5 membri fondatori ai ONGT-ului. Pot spune ca de abia in acel moment am avut pentru prima data revelatia voluntariatului. Mi-am dat seama de tot ce facusem pana atunci si mi-am zis “frate e voluntariat ce facem noi aici!”. Si chiar asa si e.
In prezent, inca sunt redactor si secretar imagine al R.C.T.P., avand si un contract de voluntariat semnat. Da, lucrurile s-au schimbat. Acum, procesul de recrutare este mai complex, iar redactorii semneaza si contracte de voluntariat, dar sclipirea si spiritul ce l-am gasit aici a ramas. Pentru mine experienta de aici a contat si inca conteaza foarte mult. Nu doar ca aici m-am dezvoltat si mi s-a oferit mult mai mult decat imi poate oferi liceul, dar m-am dezvoltat foarte mult si din punct de vedere profesional, avand un CV foarte fain si variat in urma a ceea ce am facut.
Nu am putut sa vorbesc la nivel general despre voluntariat sau fara sa pun acent pe un singur ONG. Eu, unul, sunt voluntar al unui singur ONG si consider ca este de ajuns. Ii sfatuiesc pe toti ce ce vor sa faca voluntariat, sa nu caute un ONG ce are nevoie de voluntari, ci sa caute un ONG in a carui activitate se regaseste si simte ca poate schimba ceva prin ceea ce face acolo. Consider ca e bine sa fii voluntar al unui singur ONG. Doar asa poti sa evoluezi si sa iti demonstrezi capacitatile la maximum, punand accentul pe un singur lucru, iar asta este un sfat de viata nu doar in voluntariat. Daca incerci sa faci 7 lucruri in acelasi timp o sa vezi ca nu o sa reusesti niciunul din acele lucruri. Un alt sfat ar fi sa cauti un ONG ce chiar apreciaza ceea ce faci tu acolo si nu te trateaza doar ca pe un simplu voluntar de care se poate folosi. In fond, a face voluntariat inseamna a aloca din timpul si puterile tale pentru un scop, o cauza, iar daca efortul pe care il depui nu este apreciat corespunzator, nu ai ce cauta acolo.









