Bogdan Stefanescu - Mi se pare important  sa te respecti destul de mult cat sa iti tii promisiunile fata de cei pe care ii alegi

Voluntarii nu sunt niste eroi sau niste mici crestini facatori si iubitori de bine care mai trag si ei cate o tigara din cand in cand. Sunt doar niste oameni (de cele mai multe ori tineri) care, din te miri ce motivatie, isi asuma raspunderea sa puna osul la treaba in domenii in care ceilalti cred ca e prea mare osteneala.

Cu putin efort, in DEX gasim ca voluntarii sunt acele persoane care actioneaza constient si de buna voie, neconstranse. Din punct de vedere social, termenul a ajuns sa defineasca o categorie de oameni care ac?ioneaza intr-o direc?ie din convingere, dar fara sa caute un beneficiu material;  in principal pe ONG-isti (si pe cei din grupurile informale). Adica voluntarii organizati. Mai vulgar, aia de fac bine fara bani.

Eu ma consider voluntar din totdeanua, chiar daca m-am prezentat ca atare doar cand mi s-a cerut explicit. Pentru ca sunt incapatanat, analitic, curios, pisalog, ambitios si, mai ales, nemultumit, cautator. Vreau mereu sa imbunatatesc mediul in care ma joc. Datorit? educatiei primite de la ai mei, de mic am lucrat cu propria scara de valori. In consecinta am facut ce am crezut de cuviinta si mi-am asumat consecintele implicate. Tarziu am inceput s? fiu voluntar-organizat. Si mai tarziu voluntar-in-organizatie.

Primii pasi in sensul asta cred c? au fost prin liceu cand am inceput, impreuna cu diversi prieteni buni, sa facem tot felul de chestiuni de bine. Am inceput cu ecologizari sau mai putin pompoasa activitate de a strange gunoaiele prin Carpati, campanii pentru oprirea violentei impotriva femeilor, promovarea cantaretilor underground, pana la campanie pentru o ideologie politica (in care mai cred si astazi). Faceam asta cand ni se ivea ocazia, nu cautam neaparat un program sau un proiect. Pe mine,  cel putin, ma motivau tot felul de chestii frivole, dar cred c? baza serioasa a fost intotdeauna frustrarea ca normalitatea  mea-care tine de bunul simt as zice,  nu se potrivea cu ce vedeam in jur.

La facultate am avut prima pornire sa ma inscriu intr-un ONGS (organizatie non-guvernamentala studenteasca), desi cred ca am mai semnat si inainte unu-doua acte de aderare. Era sa ajung  în ASER prin anul 2, dar cum baietii pe care ii stiam acolo terminau facultatea, iar imaginea mea despre ONGS-urile studentesti ca specie în sine nu reusea tocmai sa ma miste, am lasat-o balta. Unde nu m-au convins colegii ASE-isti au reusit cei de la Universitate. Ce-i drept, cu un an mai tarziu.

In anul 3, in prag de primavara, tot auzeam vreo doi colegi vorbind de ASJC (YouthPress RO ). Era fain pentru ca povesteau de proiecte – unde mai pui ca erau si proiecte internationale, de idei misto ?i cum sa le pui in practica. De data asta cu resurse si oameni care stiu despre ce vorbesc. Si nu erau copii zelosi si plicticosi care militau pentru drepturile caministilor – cum ii priveam eu, plin de prejudecati, pe cei din ONGS-uri. Pareau (si sunt) niste tipi cu care poti sa lucrezi, sa faci lucruri concrete, profi ?i durabile.

Am vorbit frumos cu Denisa, colega mea, ?i m-am dus sa ma recruteze  oamenii. Desi sunt pro recrutari complexe, cu tot tacamul de HR, spre bucuria mea am intrat repede intr-un proiect. Pentru c? eram student si la ASE si pentru c? lumea fugea de strans bani ca de naiba, m-au intrebat viitorii mei colegi de asociatie „Bai, nu-i asa ca vrei la fundraising?”.  Eu cum vroiam s? fac de toate, iar la comunicare era buluc c? eram toti studenti la o facultate de profil, am zis ok. Proiect cu mul?i recruti, motivatii superficiale si traume emotionale, am ramas in scurt timp singur pe partea asta. Si a fost in regula. A trebuit sa ma organizez mai bine si, mai important, am avut parte de mai mult suport din partea membrilor vechi.

Cum mi-am facut treaba tot ei sunt in masura sa spuna. Cert e ca in vara, la Adunarea generala, am fost ales vicepre?edinte pe fundraising. Treaba asta m-a motivat suplimentar. Eram inconjurat de oameni super-capabili, proiectul ASJC avea perspectiva in ochii mei, iar faptul ca era inca in faza in care isi construia un brand era minunat.  Era spatiu de inovatie si idei care s? faca lucrurile posibile. Au urmat sedinte de board interminabile, planuri peste planuri, proiecte reusite, proiecte mai putin reusite, cola, tigari, Google docs, mailuri gramada, nop?i nedormite, telefoane, dileme si intrebari. Am ajuns prima dat? in viata mea in Albania, am organizat, m-am organizat, am ras, am capatat valori noi care le-au completat pe cele vechi – poate surprinzator cateodata, am construit. Si toate astea alaturi de oameni activi, vii, neblazati, simpatici sau nu, pe care i-am cunoscut sau cu care am facut cunostinta.

Intre timp am ajuns sa lucrez in vanzari – intr-un domeniu care se intelege foarte bine cu filosofia politica de care vorbeam mai devreme. Si in media. Dar voluntariatul ONG-istic nu s-a oprit vreun moment. Chiar s-a imbog?tit cu o experienta noua.

In iarna, in 2010, o prietena mi-a povestit de niste colegi de-ai ei care fac o revista de arte contemporane. Colegi care aveau nevoie de un PR. Cum revista arata bine ?i promova ceva care m-a atras, m-am întalnit cu b?ie?ii de la Formaje. Oameni placuti, cu simtul umorului ?i cu o mare dorinta de a arata frumos ca arta de la noi e vie si se reinventeaza continuu.

Schimbari o sa tot fie, proiecte si etape de inceput si de sfarsit. Idei sunt o gramada. Timp nu e niciodata destul daca vrei s? faci ceva; insa depinde cat de tare iti doresti. Singurul lucru care leag? toata povestea este motivatia. Mai precis, este vorba despre puterea ei.

Si asa revenim la definitia din dictionar a voluntarului: cel care face ce isi doreste intr-un mod constient. De ce s? o faci intr-un ONG (sau grup de initiativa)? Pentru ca acolo ai ce invata – de la oameni ca tine. Pentru ca undeva dup? 15-16 ani ar trebui sa-ti dai seama ca nu o sa schimbi lumea de capul tau. Nici macar bucatica din jurul tau. Iar, cat esti tanar, e o sansa unica sa experimentezi pentru cariera si pentru viata, sa te dezvolti. In ce ONG? Habar n-am ce motiveaza alti oameni si unde-si pot gasi locul. Singurul lucru care mi se pare important este s? te respecti destul de mult cat sa iti tii promisiunile fata de cei pe care ii alegi.Asta se rezolva prin auto-organizare, care se poate la randul ei invata si intr-un ONG.

Voluntarii nu sunt eroi, sunt doar oameni a caror motivatie le depaseste comoditatea, jena si conformismul.  Sunt oameni al caror cuvant are valoare si a caror minte nu a murit inca. Indiferent c? sunt organizati, in organizatii sau nu.