Doamna Victoria Dragu Dimitriu a redat Bucurestiului o parte din mitologia de care avea nevoie pentru a fi un oras respectat si iubit. Cartile ei dezvaluie povestile doamnelor si domnilor din Bucuresti, recompun de fapt istoria vie a orasului, dau glas cladirilor imbatranite prea timpuriu si cartierelor intrate in anonimat.

1.Ce fel de legatura exista intre dumneavoastra ?i Bucuresti? Avand în vedere cartile pe care le-ati scris, Bucurestiul ar putea aparea drept muza, sau mai degraba oamenii ce il locuiesc....

   Bucurestiul este patria mea si,  in general, daca ma gandesc cine sunt sau ce sunt, imi spun ca sunt bucuresteanca, aceasta este imaginea pe care o am despre mine, in momentul in care simt nevoia sa ma definesc in vreun fel. Sigur ca au intervenit o multime de elemente noi si schimbari de viziune de-a lungul vietii mele, dar  toate s-au consolidat  intr-un respect enorm pentru un oras nu prea fericit.

2.Cum ati ajuns sa fiti atrasa de Bucuresti?

   Am ajuns de fapt sa-mi dau seama ca sunt atrasa, iar la un moment dat a aparut sentimentul ca datorez ceva orasului si ca trebuie sa fac ceva pentru el....Inca nu stiam ce, uneori imi venea, pur si simplu, sa-i matur strazile. Mi-am dat seama demult cat de repede se schimba lucrurile. Schimbarea este sensul istoriei  si, cu toate astea, se pierd lucruri care nu ar trebui pierdute, si asa s-a intamplat sa intreb, sa descopar oameni extraordinar de interesanti, sa-i intreb despre trecutul lor, iar trecutul lor era legat de Bucuresti; asa am ajuns sa pot aduna marturiile... Fiecare persoana pe care o intalneam ma ducea spre alta, fiecare strada pe care o descopeream, ma ducea spre alta...

3. A fost un moment anume in care ati realizat ca trebuie facut ceva pentru Bucuresti?

   Inca de cand eram copil si ma plimbau parintii prin oras, mi se atragea atentia asupra decorului, a frumusetii lui. Desi nu am trait in niste decenii prea fericite pentru Bucuresti, erau macar zone de armonie, momente in care orasul arata bine. Cand a inceput ceausima, m-am ingrozit cu adevarat. Pana atunci ma gandeam ca si Troia are 11 nivele de cetati suprapuse in adancurile pamantului, vor fi fiind si la Bucuresti cateva dedesubt si altele se vor aseza prin veacuri deasupra, dar fiecare e dator sa incerce sa-si salveze Troia lui, Bucurestii lui.  

4.     De ce anume credeti ca are nevoie Bucurestiul ca sa fie generic numit “un oras frumos/primitor”?

   Ar avea nevoie de multa, multa verdeata, de loialitate, de o unitate, de o viziune clara in felul in care este abordat si de dragoste,. Dragostea se poate manifesta sub forme extrem de diferite: de la birocratia pura a institutiilor care ar trebui sa se ocupe de el si care nu respecta nici macar litera legii, ca sa nu mai vorbim de traditie, cata exista, pana la felul in care se poarta fiecare dintre noi cu orasul, felul in care il intrebuinteaza. Si nu se prea vede dragoste... Spunea un arhitect faimos, Le Corbusier, ca o casa este o masina de locuit... Si orasul este o masina de locuit, daca nu stii s-o conduci, o distrugi.

5.In Bucuresti, marea majoritate a locuitorilor nu sunt bucuresteni, ci veniti din toate colturile tarii. Ce ar trebui sa faca un nou venit pentru ca orasul sa faca o parte din ceea ce este el/ ea?

   Nou venitii de acum, cei la care va referiti, sunt nou veniti nevinovati. Nu sunt aceia adusi gramada, pentru industrializarea fortata, prin anii 70, in felul lor nevinovati si ei, treziti brusc fara puncte de referinta, fara respect pentru nimic din ce gaseau aici. Cei de azi, impinsi de propria vointa, vin si ei dintr-o lume a lor, pe care au parasit-o avand, in general, doua atitudini: unii abia asteptau sa plece iar altii au plecat cu sufletul sfasiat. Vin si gasesc Bucurestiul. Tin minte cum povestea poeta  Florenta Albu cat de ingrozitor i s-a parut Bucurestiul cand a venit ea, la facultate, in anii 50. Totul i se parea cumplit, incepand cu cirezile de vite duse la abator pe cheiul Dambovitei. Copil de taran, iubea animalele, le respecta si suferea pentru fiecare dintre ele. Descoperise un Bucuresti ostil si rece, dar a ajuns sa-l iubeasca si sa-l inteleaga, sa-i simta inima batand in locul unde fusese candva Monumentul Kilometrului 0, distrus de comunisti, ramasese din el numai un cerc de pamant batatorit. Jurnalul ei, intitulat Zidul martor, este un jurnal al Bucurestilor in anii 80 ai secolului trecut. Ii descoperise blandetea si bunatatea, ascunse sub atatea riduri de nepasare si mizerie. Bucurestii si-au gasit un cronicar credincios in fata care, la inceput, se simtea disperat de singura si fara rost aici...

   Ceea ce trebuie sa faca un tanar, aflat fie si numai in trecere pe aici, este sa inteleaga ca Bucurestiul este tara, este insusi omul care il priveste. Pentru ca este orasul reprezentativ, Capitala, primul loc spre care se indreapta privirea unui strain care a auzit ca exista Romania. Trebuie sa-l colinzi, ca sa-i simti respiratia, sa-l intelegi si, pe urma, sa incerci sa traiesti frumos in el si pentru el, sa nu-i strici nimic lui, sa-l faci mai frumos cu prezenta ta.

6.Daca ar fi sa rezumam pe scurt istoria ultimilor 100 de ani despre ce fel de etape istorice/ dezvoltare am vorbi în Bucuresti?

   Bucurestiul este un oras eclectic, si in acest eclectism sta si pitorescul lui, dar de aici vine si impresia de haos... Sa luam la intamplare o piata....sa zicem, Piata Rosetti. Avem aici  o suta de ani de Bucuresti. Piata este centrata in jurul statuii, inaugurata in 1903. Exista case de pe vremea aceea, chiar mai vechi: intre bulevard si strada Sperantei, cladirea de colt, cu o mica cupola, cu unul sau doua etaje si magazine la parter, apare in fotografii inca inainte de instalarea statuii. Poate data de pe la 1890... Peste drum, este superba vila in stil neoclasic, cu o desavarsita scara de onoare ce coboara spre curte, unde e sediul PNTCD-ului. Urmeaza diverse cladiri in stil neo-romanesc de diferite varste, care merg pana in anii 1920-1925-1930. Asa este Hotelul Banatul, dar si urmatoarele doua. Pe coltul cu bulevardul Hristo Botev e un bloc inalt, in acest stil, opera arhitectei Virginia Haret. Pe partea cealalta, la coltul cu strada Tudor Arghezi, e o cladire mult mai noua, tipica socialismului, care a inlocuit doua cladiri daramate la cutremurul din 1977. Are apartamente mici, chinuite, si o fatada ritmata mai fericit decat alte blocuri de aceeasi varsta, insa exista o meschinarie in arhitectura anilor 50-70, care mi se pare extrem de evidenta si aici. Peste drum, o alta vila cu doua etaje, care a apartinut unui medic stomatolog, Marcovici. In pod, sotia medicului, sculptorita, isi avea atelierul. Langa vila, avem cea mai noua cladire din piata, o mica smecherie, daca putem spune asa, iar rezultatul este chiar urat. Povestea ei e tipica pentru varsta cea mai noua a orasului, pentru timpul nostru... a fost daramata o cladire in stil neoclasic pe 2-3 nivele. Pana la al treilea nivel, s-a operat un fel de reconstrire a cladirii vechi, cu ornamente tipice de stuc, iar mai sus, alte p4-5 nivele sunt in stil modern, arhitectura rigida. E un hibrid, inca  destul de decent fata de alte modele de arhitectura din ultimii ani. In continuarea ei, mai este o cladire interesanta, interbelica, in stil international. A apartinut unor urmasi ai primarului Pache Protopopescu. Intre str Dianei si Vasile Lascar rasare o alta cladire de colt, cu o terasa circulara, gen 1920, Art Deco. Si tot de Art Deco tine si blocul mult mai inalt dintre strazile Vasile Lascar si  Sperantei. Cred ca am facut turul complet al unei sute de ani bucurestene

   Cu foarte multe locuri din Bucuresti putem face o asemenea trecere in revista. Uneori este chiar o experienta placuta, in special cand stai in statia de autobuz si, in asteptare, privesti atent in jur... Alteori, unde s-a distrus mult, experienta e dureroasa...

7.Ce ar trebui sa vada un tanar care isi pune pentru prima data ochelarii urbani? (ce prime repere ar trebui sa observe?)

   In momentul in care cineva ajunge in situatia de a-si pune “ochelari urbani”, este foarte aproape de intelegerea cea mai adecvata fata de mediul in care traieste. Nu pledez neaparat pentru iubire - desi cred ca iubirea este un ingredient absolut necesar in momentul in care te ocupi de cineva sau de ceva - de un bolnav, de un caine, de o casa, de un oras- trebuie sa-l iubesti ca sa depasesti ceea ce este greu, plicticos, irealizabil sau enervant. Dar iubirea nu vine decat de la sine. Iar reperele ti le fixezi tot singur, dupa cum te regasesti in ceea ce vezi.

8.Cum ar arata Bucurestiul peste 5 ani, daca marea majoritate a tinerilor vor purta ochelari urbani?

Cred ca se va cunoaste. Tinerii fac ca orasul sa castige in frumusete prin ei insisi, cand ii vezi pe strada, cu atat mai mult cand ei si-au luat puterea si drepturile in serios si intr-adevar se straduiesc sa faca ceva pentru oras. Fie si numai sa afle cate ceva despre el. Sunt plina de speranta in privinta lor: sunt curati, nu-i apasa nimic, nu au nimic de tarat din trecut dupa ei, cred ca sunt si plini de bune intentii si le doresc sa se realizeze pe ei insisi si sa traiasca intr-un oras frumos.