1. In ultimul timp multe reportaje si articole au fost dedicate patrimoniului cultural, in special in contextul degradarii sau distrugerii acestuia. Dar ce este de fapt patrimoniul ? Ce il face atat de important? Cum poate fi el inteles de catre tinerii de astazi?

Patrimoniul este, in primul rand, tot ceea ce am mostenit, deci tot ceea ce a existat dinainte ca noi sa incepem sa realizam ceva, tot ce am mostenit.  Expresia patrimoniu cultural desemneaza acel ceva imaterial, intangibil, prin care, fie ne autodefinim, fie suntem perceputi de altii din punct de vedere cultural - calitati estetice - de orice tip, nu doar frumusete-,  ceva rar, ceva unic. Discutam despre comunitati, dar in cazul valorii culturale fiecare membru al unei comunitati este definit intr-un fel sau altul prin acasta. Valori pot fi atasate de componente ale patrimoniului care sunt materiale, tangibile, cum ar fi: obiecte de arta sau obiecte, grupari si ansambluri de obiecte de arhitectura sau parti de asezare; dar nu numai: un exemplu poate elocvent este dansul calusarilor, care cu certitudine ne defineşte din punct de vedere cultural  in calitate de membri ai acestei mari comunitati numite romani, dar care insa nu se ataseaza de ceva material, tangibil.

2. Cum si de unde poate obtine un tanar informatii despre patrimoniul cultural din Bucuresti?

O cale extrem de eficienta, dar nu simpla, este încercarea de a te cunoaşte pe tine ca membru  al unei familii, al unei comunitati... Iar aceasta dorinta de autocunoaştere poate fi declansata chiar si de celebrul  conflict dintre generatii. In masura in care tinerii, intra, inevitabil, in relatii conflictuale cu parintii sau bunicii, ei ar putea sa le administreze mai bine daca incearca sa-si cunoasca, „adversarii”.  Si atunci trebuie sa afle cum se autodefinesc ei si trebuie sa incerce sa-i defineasca  prin prisma propriului punct de vedere.

De asemenea, exista suficiente carti despre istoria Bucurestiului, fie scrieri ca cele produse de George Potra, fie descrierile calatorilor straini in anumite momente,  memoriile unor personalitati despre ce a insemnat Bucurestiul sau carti de popularizare. A fost acum 10 sau 15 ani o carte cu poveşti despre case din Bucuresti - nu atat despre cladirile respective, cat despre istoria legata de acele case, care, de multa vreme deja, nu mai inseamna doar mari personalitati si evenimente. Apoi sunt nenumarate site-uri cu fotografii de epoca, pe care le putem prividin multe puncte de vedere, cautand ceea ce ne intereseaza: masinile de epoca, cum aratau tramvaiele sau felinarele pe vremea aia, etc.

Există evident si specialistii, care isi fac simtita prezenta prin publicatiile de specialitate sau de popularizare pe care le pregătesc si le ofera publicului larg.

 3. In ce conditii a fost lansata Cartea neagra a patrimoniului. Bucuresti? (Face parte dintr-un proiect mai amplu?)

Da. Este un proiect foarte amplu si cand spun asta ma refer si la trecutul ei si la ceea ce sper ca va fi viitorul ei. Trecutul cartii incepe din perioada anterioara evenimentelor din decembrie 1989, cand, in diverse forme, diverse persoane, au protestat impotriva demolarilor, si aici as aminti: cartea lui Dinu Giurascu, „Raising Roumania’s past”, marea expozitie pregatita la Paris de Radu Buruzescu si arhitectul Stefan Manciulescu - dedicata distrugerilor dinainte de decembrie `89, la care s-a constatat ca, desi regimul se schimbase, situatia ingrijoratoare continua. Cei doi au avut intentia de a publica si o carte, poate chiar in mai multe volume, despre distrugeri anterioare şi urmatoare lui decembrie `89, dar, fiind un proiect foarte amplu si costisitor, nu au reusit sa il finalizeze. In aceste conditii, cineva a avut ideea sa producem ceva mai restrans, dar care sa apara iute, caci altfel  ne pierdem toate valorile culturale!

In urma discutiilor cu actualul presedinte al Ordinului Arhitectilor din Romania, arhitectul Serban Sturza, am gasit si motivatia scrierii Cartii Negre a Patrimoniului - oamenii nu vad niciodata la un loc distrugerile si, in consecinta, nu isi pot imagina care este de fapt  amploarea si profunzimea acestui fenomen. De aici incolo lucrurile au fost relativ simple, dar un aspect dificil se leaga de viitorul acestei carti. Initial s-a vrut o singura carte pentru toata Romania, dar ne-am dat seama ca nu se poate. Acum e vorba de fapt despre o serie de volume. Am inceput cu Bucurestiul pentru că aici, recunosc, mi-a fost si mie mai la indemana sa obtin informaiii, sa le verific si sa le prelucrez. Urmatoarele volume sunt in lucru.

Fiind carti pentru publicul larg, ele nu sunt cercetari stiintifice propriu-zise. Totusi, nu isi permit sa aiba erori, au nevoie de informatii corecte si elocvente care sa insoteasca imaginile respective. Din acest motiv, documentarea, foarte dificila de altfel, pentru ca se gasesc foarte greu imagini anterioare si ulterioare distrugerii zonei, presupune sa-ti faci timp sa mergi sa verifici diverse informatii pe care le primesti de la colaboratorii nespecialisti.

 4. Ce mesaj ati incercat sa transmiteti si cine credeti ca sunt cititorii cartii negre?

Mesajul transmis este acela ca fenomenul distrugerii patrimoniului arhitectural si urbanistic al tarii este grav, si a luat amploare chiar si dupa 1989.

Cartea este adresata publicului larg. Acum, referindu-ne la impactul avut, eu am primit feed-back pozitiv, insa in cercurile in care ma invart, populate de oameni sensibili la astfel de situatii dramatice ale patrimoniului cultural. Nu pot totusi sa spun ce impact a avut asupra unei persoane care, poate nu si-a pus niciodata aceasta problema. Si asta pentru ca firul istoriei s-a rupt inca de la inceputul perioadei comuniste in Romania, datorita mutarilor masive de populatie din motive politice, pentru dezradacinarea oamenilor. Procentul de populatie bucuresteaaă la a treia generatie este sub 10 la sută. E firesc -de vreme ce strabunicii cuiva au fost adusi cu forta si pusi intr-o casa despre care nu stiau nimic si in care nu s-au mai intalnit cu proprietarii initiali, pentru ca ei la rândul lor au fost mutati cu forta in alta parte– ca interesul pentru cladirea respectiva sa se piarda si firul acela sa se rupa pentru totdeauna.

5. Ce organizatii si institutii au reusit sa depaseasca pragul de constientizare asupra importantei patrimoniului cultural si sa influenteze real prevenirea distrugerii unor monumente de patrimoniu?

Cu siguranta toate organizatiile care au semnat Pactul pentru Bucuresti. Si nu ma refer numai la organizatiile preocupate de patrimoniul cultural, ci si la cele care, de exemplu sunt preocupate de mediu in general. Sunt deja destul de multe, dar acum cred ca a sosit momentul sa isi coaguleze fortele cumva, lucru inceput prin Pactul pentru Bucureşti.