Mirabela Gradinaru  este Vicepresedinte al Asociatiei Salvati Bucurestiul, dar si Planificator plan sinteze in cadrul Renault Technologie Roumanie. A copilarit si a crescut intr-un oras de provincie insa a fost ulterior adoptata, ca multi dintre noi, de Bucuresti, oras pe care, in timp, a ajuns sa il descopere si sa il iubeasca. Din cauza ca nu a fost de acord cu proiectele investitorilor imobiliari si lipsa de interes a autoritatilor locale, s-a inscris pe grupul de discutii Bucuresti, ce avea ca scop salvarea Centrului Istoric. A organizat si a participat la mai multe proteste pentru salvarea Bucurestiului, acesta fiind amenintat cu pierderea simbolurilor patrimoniului cultural si a parcurilor capitalei, cu mutilarea identitatii culturale, istorice si arhitectonice. De la inceputul anului 2008 este membru fondator si vicepresedinte al Asociatiei Salvati Bucurestiul si se implica in problemele dezvoltarii urbanistice ale Bucurestiului si ale altor localitati din Romania.

1. Pentru inceput, as vrea sa imi spui, cum ai ajuns sa faci voluntariat?

In 2006 s-a infiintat un grup civic, Bucuresti: un grup yahoo, online, cu aproximativ 2000 de membri. In momentul in care s-a auzit despre proiectul de constructie a unor blocuri de sticla in fata Ateneului, toata lumea de pe grupul respectiv s-a alarmat. Toti ne-am spus ca trebuie sa facem ceva, si anume sa stopam constructia acestor piloni de sticla imensi, care ar fi umbrit valoarea Ateneului, si poate, de ce nu, l-ar fi distrus in viitor.

Am iesit in strada. A fost trist sa vedem ca din cei 2000 de oameni de pe grup, doar 100 de persoane s-au adunat la miting, cu bannere, fluiere, steaguri si cu tot feluri de hartii menite sa atraga atentia autoritatilor. In urma acestui miting, ne-am dat seama ca, de fapt, nu am reusit sa obtinem prea mult de la autoritati, pentru ca, desi am avut vizibilitate in presa, in urma mitingului toate au ramas cam la acelasi nivel. Singura sansa era sa devenim o institutie, sa facem o organizatie non-guvernamentala cu un statut juridic, pentru a putea sa luptam impotriva, sau alaturi de autoritatile locale care si-ar fi dorit o adevarata capitala europeana.

Dupa aceste evenimente, a venit ideea infiintarii unui ONG, idee care s-a concretizat abia un an si jumatate mai tarziu, la inceputul lui 2008, din cauza birocratiei din sistemul romanesc. Asadar, la incepului anului 2008, s-a infiintat Asociatia Salvati Bucurestiul – aveam acum un statut juridic. Am vrut mult sa ma implic in aceasta asociatie, sa nu mai fiu doar un simplu cetatean care tipa sau se plangea pe un grup yahoo. Astfel, am devenit membru fondator, si implicit, voluntar, in Asociatia Salvati Bucurestiul.

1. Am inteles. Dar pana atunci, ai mai fost implicata in activitati de voluntariat?

Am mai facut parte dintr-o organizatie non-guvernamentala in timpul liceului: organizatia liceului Mihail Kogalniceanu din Vaslui, dar nu am avut foarte multe activitati, totul limitadu-se la curatirea cate unui parc – ce-i drept, aveam un singur parc in oras.   

2. Mi se pare totusi interesant faptul ca nu esti din Bucuresti si, cu toate astea, ai ajuns sa te implici in activitati care militeaza pentru acest oras si te-ai regasit in aceasta cauza.

Vreau sa spun, cu toate ca asta surprinde pe majoritatea, ca din membrii fondatori ai Asociatiei Salvati Bucurestiul, doar unul singur este bucurestean, restul sunt din provincie. Dar asta nu ne-a impiedicat sa infiintam o organizatie care sa lupte pentru salvarea capitalei. La urma urmei, nu salvam doar Bucurestiul, salvam orasele Romaniei, desi pana acum am avut activitati in al caror centru s-a aflat Bucurestiul. In plus, eu chiar din timpul facultatii mi-am spus ca acesta este orasul in care doresc sa traiesc. Prin urmare, daca aici imi doresc sa traiesc, inseamna ca imi doresc un oras cat de cat „normal”, cu ghilimelele de rigoare, o capitala cu adevarat. Am mai fost plecata prin strainatate si mi-a placut foarte mult ceea ce am vazut, spre exemplu in Paris. I se spune „Micul Paris” Bucurestiului, dat fiind ca este un amestec de arhitectura, dar acesta este un simplu pseudonim. La urma urmei, valoarea Bucurestiului este estimata cam la acelasi nivel cu a Parisului, dar trebuie sa facem diferenta intre Franta si Romania.

Ce vreau sa subliniez este ca Bucurestiul are frumusetea lui, amestecul asta de arhitectura si de civilizatii cu siguranta ii ofera un farmec pe care Parisul, de exemplu, nu il are, si pe care majoritatea dintre noi il pierdem, fara sa facem absolut nimic.

3. Asa este, sunt multe pierderi, pentru ca pana la urma vorbim de calitatea vietii. Vroiam sa te intreb, desi mi-ai spus putin, care este motorul care iti da energie pentru a imbina activitatea profesionala cu cea de voluntariat?

In primul rand, voluntariatul a devenit pentru mine un hobby. Poate e mult spus, dar mie imi face placere ca, dupa 8-9 ore de stat la birou, in fata unui calculator, sa alerg la o intalnire cu alti ONG-isti, care sa-mi spuna ce a mai facut primarul de la sectorul x sau de la sectorul y, sa-mi spuna care mai sunt planurile „visate” de diversi arhitecti, si anume cladiri care distrug cate o casa veche, sa-l aud pe domnul Dobrogea, de la Eco Civica, vorbindu-ne despre noxele din Bucuresti, care imi omoara mie plamanii. Nu stiu, de fapt eu nu vad voluntariatul ca pe o munca, ci ca pe ceva pe care trebuie sa-l fac, pe care e nevoie sa-l fac pentru a ajuta cumva orasul care moare sub ochii mei si ai multora dintre noi, si care este, in acelasi timp, si placut. Nu il vad ca pe o corvoada.

4. Cred ca esential in toata activitatea asta este timpul; nu poti sa te astepti intotdeauna sa ai toate resursele necesare pentru a te implica. Trebuie sa te implici acum.

Exact, Bucurestiul este vulnerabil. Patrimoniul, atat al capitalei, cat al intregii tari, este foarte vulnerabil, si daca nu te implici la timp, poate mai tarziu nu mai are nici un rost. Oricum este deja tarziu – poate ca Asociatia Salvati Bucurestiul ar fi trebuit sa se infiinteze undeva la inceputul anului 2000, cand a inceput orasul sa se dezvolte cu adevarat, sa isi refaca istoria. Dar, poate ca mai avem timp sa salvam macar ceea ce a mai ramas din el.

5. Asa este. Care crezi ca este cel mai important proiect in care ai fost implicata?

Asociatia noastra are foarte multe procese pe rol, sau cel putin isi doreste sa dea in judecata cat mai multe autoritati care nu si-au facut treaba la timp. Eu personal, din cauza lipsei de timp, nu m-am implicat in astfel de activitati care implica instanta. In schimb m-am ocupat de organizarea mai multor mitinguri, iar cel mai important dintre ele, la care am fost unul dintre coordonatorii principali, a fost cel de la baza Spartac, unde am blocat constructia unui mall si a doua turnuri. Insa nu mitingul propriu-zis a fost cel care a blocat acea constructie. Ulterior, Asociatia Salvati Bucurestiul, impreuna cu prefectul, au dat in judecata planul, au castigat, si astfel, au reusit sa protejeze zona. Dar, cel putin noi, in momentul organizarii mitingului, am alertat presa, populatia, societatea, am tras un semnal de alarma „Uitati, aici vor sa construiasca un mall, vor sa va distruga o parte din spatiul verde, haideti sa-i oprim!”

Dupa acest miting a urmat Dambovita Center. In mare, am reusit sa facem ceva. Dupa 1990, majoritatea cetatenilor si-au pierdut increderea in fortele proprii, si au ajuns sa considere ca, daca primaria sau statul iau o decizie, ei nu mai pot face nimic pentru a o schimbe. Dar nu este asa pentru ca, in momentul in care autoritatile au incalcat o lege sau ti-au incalcat un drept, tu are voie, la randul tau, sa protestezi; iar atunci cand protestezi si esti convins ca ceea ce iti doresti nu este ceea ce vrea statul sa intreprinda cu un parc, cu o zona a orasului, cu siguranta vei avea si castig de cauza, vei avea parte de victorie. Important insa, este sa crezi si sa lupti.

6. Este foarte imporant si sa iti cunosti drepturile.

Exact!

7. In incheiere, te intreb, ce modalitati crezi ca ar trebui folosite pentru atragerea tinerilor in voluntariat? Inteleg tinerii usor beneficiile voluntariatului?

Nu, fiindca inca nu exista o cultura a voluntariatului. Momentan, se pun bazele unei astfel de culturi in Romania, dar acesta nu a ajuns la maturitate. Poate ca fiecare persoana implicata intr-o asociatie non-guvernamentala ar trebui sa vorbeasca, in cercul propriu de prieteni, despre organizatia respectiva, despre alte asociatii. Ar trebui sa ne intalnim, sa avem tot felul de evenimente la care sa participe din ce in ce mai multi tineri, carora sa le aratam ca asociatiile au avut succes si care au fost acestea - cum au reusit unele asociatii sa castige impotriva primariilor sau a Ministerului Culturii, care nu si-a facut treaba la timp sau in fata unui investitor, pe partea de patrimoniu. In general, asta e important, sa reusesti sa ii convingi pe tineri, dar nu sa ii fortezi, sa le arati ca se poate.

8. Pana la urma este o chestiune de informare si de incercare, sa incerci si sa vezi ca se poate.

Si poate ca partea de cultura ar trebui sa fie la un loc cu partea de ecologie, si astfel, sa ne fie mai usor sa le povestim.

9. Pentru ca ecologia are acum o vizibilitate mai mare, pe cand partea de cultura nu este extrem de bine definita.

Da, am observat ca ecologia este mult mai bine promovata, in fata partii de patrimoniu. Dar asta se intampla si la nivel mondial. Poate datorita acestui fapt a castigat ecologia teren in fata celorlalte domenii si in Romania. Da, este grav si ceea ce se intampla cu copacii din Muntii Carpati, cum sunt versanti intregi defrisati, cum sunt parcuri defrisate peste noapte, nu numai in Bucuresti, cat si in celelalte orase.

10. Dar partea de patrimoniu ce ti se pare ca are in plus?

Partea de patrimoniu este mai greu de abordat. In momentul in care s-a distrus o casa nu este ca atunci cand tai un copac si plantezi un altul intr-o alta zona. In momentul in care s-a distrus o casa, deja ai pierdut tot ce inseamna arhitectura. Ar costa foarte mult reconstructia unei cladiri distruse, iar statul roman nu-si permite deocamdata sa reconstruiasca o cladire care a avut o arhitectura unica intr-o zona.

11. Plus ca se pierde si partea de istorie.

Exact, nu mai vorbim de istorie.