Voluntari pentru patrimoniul cultural - un proiect european

Ce inseamna sa lucrezi cu voluntari in muzee si institutii din domeniul patrimoniului cultural ? La aceasta intrebare au cautat sa raspunda cateva organizatii din mai multe tari europene – Austria, Italia, Slovenia, UK, in cadrul proiectului Volunteers for Cultural Heritage, finantat de Comisia Europeana prin programul Lifelong Learning, subprogramul Grundtvig. Rezultatele obtinute ofera informatii semnificative despre situatia voluntariatului in domeniul cultural in Europa, despre variatele modele de organizare a sectorului de voluntariat in diferite tari, despre resursele si posibilitatile pe care le au la dispozitie organizatiile si persoanele implicate ca voluntari, despre voluntariat ca proces de invatare continua si cale spre dobandirea unui loc de munca. Publicatia “Volunteers in museums and cultural heritage – A European Handbook” contine, pe langa prezentarile contextelor din tarile participante la proiect, o serie de articole si studii de caz despre implicarea voluntarilor in activitatile institutiilor culturale, ca si despre initiative culturale bazate in intregime pe voluntariat, despre formarea si coordonarea voluntarilor, dar si a coordonatorilor de voluntari, despre lucrul cu voluntarii tineri si cei de varsta a treia. Publicatia se gaseste on-line, impreuna cu rapoartele de cercetare si alte documente, la adresa http://www.amitie.it/voch/index.html